In urma cu aproximativ 3 ani am vazut – fie pe National Geografic, fie pe un canal din reteaua Discovery – un documentar despre pasii timpurii ai speciei noastre. Ceea ce mi-a placut foarte mult au fost aspectele referitoare la primul salt important in evolutia din punct de vedere intelectual a speciei noastre, salt care a fost generat de coroborarea fericita si intamplatoare a mai multor factori.

Cel mai important dintre acesti factori a fost faptul ca unii dintre oamenii primitivi au gasit, la un moment dat, adapost in pesterile de pe tarmul marilor. Daca, pana atunci, erau ocupati aproape intreaga zi sa caute si sa culeaga ceva de mancare si, pe timpul noptii, erau amenintati de alte specii, pesterile aflate in apropierea marilor au generat o serie de schimbari in modul lor de viata:

1. le-au oferit in primul rand un grad mult mai mare de siguranta. Focul de la gura pesterii impiedica dusmanii naturali sa intre si – pentru intretinerea lui – nu era nevoie decat de un singur individ, restul micii comunitati putandu-se odihni pe timpul noptii. In plus, chiar si in situatia in care erau atacati, pestera era mult mai usor de aparat.

2. in imediata apropiere, marea era o importanta sursa de hrana. Oamenii primitivi isi procurau hrana mult mai repede decat inainte. Ei prindeau pestii cu ajutorul unor tepuse si ii pregateau la foc. Deci, se hraneau mult mai bine, cu carne pregatita la foc, bogata in fosfor si aveau mai mult timp liber.

In aceste conditii, avea sa se intample un lucru interesant: oamenii primitivi au inceput sa fie din ce in ce mai mult timp preocupati de perfectionarea armelor. Undeva, cineva s-a gandit ca, pe langa a-si ascuti mai bine si a-si slefui mai bine tepusa, poate sa o faca si mai …frumoasa, adica sa o incrusteze cu niste simple ornamente. De la puncte, linii drepte si curbe, s-a ajuns mai apoi la desene pe peretii pesterilor care nu mai aveau doar un rol decorativ ci transmiteau si anumite modele de comportament (ca o curiozitate, tot in acea perioada au aparut si margelele!).

Iata cat de mult a putut sa aduca o licarire in mintea cuiva! Iar aceasta “scanteie” s-a extins la alti indivizi si la alte comunitati, castigand noi – si mai profunde – intelesuri! Si pentru ca specialistii in antropologie au numit aceasta etapa un salt in evolutie, am vrut sa reduc intregul tablou la esential: omul a inceput sa evolueze atunci cand a inceput sa gandeasca! Si e atat de valabil si astazi, oriunde si oricand!

Acum mi-am adus aminte si de un film, “Infruntarea” daca nu ma insel, cu Anthony Hopkins si unul dintre fratii Baldwin, in care – la un moment dat – Hopkins il intreaba pe Baldwin de ce mor oamenii (in context era vorba despre situatii limita dar este aplicabil si intr-un cerc mai larg) si tot el da raspunsul: “pentru ca nu gandesc!”.

2 extreme pe care lumea de astazi (mai ales in afaceri) ni le arata la fiecare pas: gandesti – evoluezi, te adaptezi; nu gandesti – dispari!