Bradul de Craciun – scandalul sub lupa

     In mod normal, in comunicarea dintre doua persoane, de pe urma unui scandal pierd ambele parti. Lucrurile nu stau neaparat asa si in ce priveste prezenta in media! Sa analizam putin ce se intampla zilele acestea in legatura cu bradul din centrul Bucurestiului!

Brad cu scandal

     Cand a inceput constructia “bradului” din Piata Unirii, am aflat de prin presa ca se va construi un brad metalic care va fi fratele mai mic al celui mai inalt brad metalic din Europa. Pe continent, cel mai inalt brad metalic al acestei ierni urma sa se ridice la Porto. Ambii brazi aveau insa aceeasi “mama”: banca portugheza Millennium. :) Chiar se spusese ca bradul portughez va avea peste 70 de metri inaltime (74 sau 76 parca spusesera) iar cel romanesc va avea doar 70. La sfarsitul lunii Noiembrie, cand constructia se apropia de sfarsit, incep sa apara primele umflari in piept ale romanilor: va fi cel mai inalt brad din Europa! Se discuta si la radio, se discuta si intre colegi, se discuta si in familie. Unii stiu ca va fi al doilea ca inaltime, altii ca va fi cel mai inalt, unii doar se indoiesc ca va fi cel mai inalt fara sa aiba alte date. Discutia respectiva se prinde de romani odata cu febra sarbatorilor si toate celelalte probleme parca au disparut.

Intamplare sau premeditare?

     Desigur, o asemenea neintelegere putea sa apara doar pentru ca  – la inceput – in articolele din presa referitoare la bradul din piata Unirii s-a folosit si sintagma “cel mai inalt brad din Europa”. Cititorii grabiti au luat ceea ce au vrut, au vrut sa vada ceva ce le placea. Personal, nu cred ca a fost doar o intamplare. Cine pune la punct campaniile de comunicare nu lasa la voia intamplarii detaliile privind tocmai publicul vizat. Problema noastra: vrem sa acoperim in cifre si cu exagerari ceea ce ne lipseste in viata de zi cu zi sau chiar in caracter. Ori mandria romanilor cerea cel mai inalt brad… Numai ca Millennium Bank putea sa castige mai mult cu aceeasi investitie si cu putina inteligenta! Iar intre a avea ceva si a avea ceva mai mult, orice investitor alege maximul posibil. Brazii, fiind proiectati si construiti si de aceeasi companie de constructii, puteau – cu usurinta – sa aiba exact aceeasi inaltime. 4 m in plus la bradul romanesc nu ar fi secatuit buzunarele unei banci! E clar ca nu s-a dorit asta pentru ca nu s-ar mai fi ajuns la acest motoras al discutiilor care este farama de scandal. Din punctul de vedere al specialistului in comunicare, nu e de ajuns sa te asiguri ca publicul doar afla despre tine ci mai trebuie sa pui la punct si un mecanism care sa se poata regenera la nivelul comunitatii, care sa permita fiecarei persoane sau – dupa caz - grupurilor sa devina la randul lor multiplicatori ai mesajului.  Asa ca raspunsul la intrebarea de mai sus poate fi ori “intamplare premeditata” ori “premeditare intamplata”!

Castigatori si perdanti

     Astazi citeam articolul aparut pe aceasta tema in Ziua si cuantificam castigurile si pierderile…de imagine (la bani se pune problema putin altfel!). Nu am pretentia ca iau in considerare toate partile care au un amestec direct sau indirect in situatie ci doar partile care participa in mod evident. Deci: peste 100.000 de persoane se imbulzesc sa vada in seara de 1 Decembrie luminile unui brad pe care scrie Millennium Bank. Cel putin un milion de persoane au trecut in ultima luna, in repetate randuri, pe langa bradul in constructie. Alte milioane de romani afla de brad si de banca din ziar, de la radio sau de la TV. Discutia fara sens, daca bradul este cel mai inalt sau nu, face ca numele bancii sa se asocieze unei idei care reuseste sa-si pastreze un loc in mintea romanilor. Castigator clar: Millennium Bank a carei filiale s-au deschis de cateva zile!

     Bradul a fost ridicat de o companie de constructii. Numele ei a fost afisat pe constructie pana cu cateva zile inainte de finish. Misterul pastrat acum in jurul numelui constructorului mai pune putina sare si putin piper asupra situatiei - si acesta este tot un mecanism de atragere a atentiei. Castigator: compania de constructii.

     Videanu este prins cu minciuna! (Personal, in aceasta situatie, cred ca a fost indus in eroare doar!) Pe de alta parte, se asociaza si el cu un succes in comunicare. Din punct de vedere al imaginii, Primarul general Adriean Videanu pierde si castiga in acelasi timp. Cat pierde si cat castiga nu pot sa-mi dau seama doar dintr-o privire. Pentru aceasta, este nevoie de o analiza de imagine in ce-l priveste pe Videanu, pe acest eveniment. Inclin sa cred ca – in cele din urma – Videanu castiga, totusi, la capitolul imagine.

     Primaria si Centrul de Proiecte Culturale al Primariei, ArCub, pierd la imagine (daca avem in vedere doar articolul din cotidianul Ziua!). Per ansamblu, asocierea Primariei cu spiritul sarbatorilor, cu bucuria pe care o resimtim in suflet, cu bucuria iubitorilor de patinaj de gheata si – nu in ultimul rand – cu Ziua Nationala, ii aduce castig de imagine.

     La capitolul bani castiga toti cei de mai sus. La fel si presa. Pierd romanii, care precis nu se vor lasa asteptati prea mult in filialele bancii pentru a se mai indatora putin! “Desteapta-te romane!” nu (mai) are efect!

Leave a Reply