Momentul unei idei
- Filed under: Locul ideilor, Scrieri, ganduri, opinii
- On January 15, 2008
- At 11:35 pm
Exista un moment potrivit al plasarii unei idei intr-o discutie sau intr-un mediu?
Am putea sa facem o paralela intre “aruncarea” unei idei intr-un ocean al ideilor si aruncarea mingii la cos (din jocul de basket):
In basket, cand sari pentru a arunca mingea la cos, arunci mingea - de obicei - cand esti pe trend ascendent sau - cel mai tarziu - in cel mai inalt punct al parcursului tau in aer, adica in punctul maxim de inaltare. Atunci cand arunci pe trend ascendent, mingea pleaca din maini cu o viteza egala cu viteza saltului tau la care se mai adauga viteza impulsului pe care tu il imprimi mingii. Deci mingea este impinsa cu o forta mai mare decat atunci cand o arunci din punctul maxim de inaltare si - uneori - chiar si fata de situatiile in care o arunci de jos, fara sa mai vorbim de situatiile in care o arunci cand deja esti in coborare. La inceput, precizia poate fi mai mare cand arunci de jos dar, pe parcurs, experienta aduce precizie si la aruncarile din saritura.
La fel ar putea sa fie si in cazul “aruncarii” unei idei intr-o discutie (fie ea cu o persoana sau cu un grup de persoane) sau “in eter”, in cadrul unei comunitati, pe Internet etc. Pe trendul tau ascendent in ce priveste vizibilitatea si credibilitatea, ideea beneficiaza de forta maxima, data de energia ta in ascensiune coroborata cu atentia pe care o primesti, precum si de potentialul ei ca idee (- potentialul de noutate, utilitate, schimbare -). Chiar se zice ca nimic nu este mai puternic decat o idee al carei timp (moment) a venit! Pe de alta parte, in cazul in care - desi este lansata - nu este dusa la indeplinire, ideea beneficiaza de un trend descendent lung si lin, si nu unul abrupt. Insa, emisa pe trend descendent, ideea - chiar si in cazul in care este de un mare potential - risca sa nu mai fie bagata in seama.
Dar cum identifici trendul ascendent al unei discutii sau al activitatii desfasurate intr-un anumit mediu/climat? In cadrul unei discutii de grup, de exemplu, trendul ascendent este reprezentat de acea perioada de efervescenta, de cautare, de activitate intensa, de agitatie si activitate crescande ale membrilor, de motivatie ridicata, perioada in care se simte un antren care culmineaza cu dezbaterea unei chestiuni de o importanta crescuta sau cu o comunicare sinergica intre participanti. Pe trend ascendent, ideile emise (mici sau nu) ajung mai “departe”, iar ideile bune reusesc mai usor.
Pe trend descendent, doar o idee deosebit de buna poate reusi sa razbata, sa ajunga la tinta. In cazul in care ea reuseste sa atraga atentia unei mase critice (un numar suficient de semnificativ de participanti), va genera un nou “salt”, adica un nou trend ascendent.
Trimite unui prieten



Adauga la Favorites!
Profilul meu:


