Analiza de imagine – M.A.E.

    Diplomaţii reprezintă, poate alături de ofiţerii de informaţii, un vârf de lance în disputa permanentă de pe scena politică şi politico-militară mondială, un instrument fără care interesele unui stat nu pot fi afirmate, apărate, proiectate şi impuse. În aceste condiţii, munca şi imaginea unui om de la acest nivel valorează cu imaginea unui stat – a acelui stat pe care el îl reprezintă. Miza este imensă mai ales în situaţii de dificultate maximă, când un raţionament greşit sau chiar un gest ori un comportament nepotrivit pot atrage consecinţe greu calculabile, care privesc direct interesele statului şi ale cetăţenilor săi.

     Tocmai această miză m-a atras, ţinând cont că ea este mereu prezentă la acest nivel, poate mută dar copleşitoare. In acest domeniu, mai mult decât în altele, situaţiile delicate vin neaşteptate şi nedorite.

     Dacă Ministerul Român al Afacerilor Externe (M.A.E.) este sau nu pregătit în orice moment să le gestioneze vom putea concluziona după analiza imaginii ministerului difuzate de trei surse de presă scrisă, în perioada 01 martie – 31 mai 2005, în care diplomaţia română avea să înfrunte două situaţii delicate – criza canalului Bîstroe şi criza celor trei jurnalişti răpiţi în Irak – precum şi o serie de alte situaţii inerente funcţionării instituţiei… Analiza vizeaza strict Sistemul indicatorilor de imagine si este realizată atât pe baza valorilor calculate primare, cât şi a celor complexe.

     Pentru continuarea lucrarii de Analiza de imagine urmati link-ul:

Analiza imaginii difuzate a Ministerului Afacerilor Externe pentru perioada 01.03.2005-31.05.2005    

 

Leave a Reply