Evenimentele si fenomenele care au loc in jurul nostru sunt interconectate. Persoanele, lucrurile si intamplarile din viata noastra apar fie ca urmare a unor coincidente fericite sau nu, fie drept consecinta a actelor si actiunilor noastre mai mult sau mai putin deliberate. Cert este ca ele fac parte din sisteme guvernate de legi naturale si de ciclicitate. Pentru noi, unele dintre ele ar putea constitui obiective, altele pur si simplu fapte de viata -in diversele laturi ale existentei noastre. Sa putem controla tot ceea ce ni se intampla este o utopie, insa acest lucru nu inseamna ca ar trebui sa lasam totul la voia intamplarii. Stephen Covey spune legat de acest aspect ca “in lipsa unei interpretari, intamplarile nu au nici o semnificatie!”. Pe masura ce intelegem ce ni se intampla, de ce se intampla si cum anume ni se intampla, fiecare zi din viata noastra poate capata noi sensuri, noi insine castigam reprezentarea consecintelor deciziilor pe care le luam precum si a faptelor noastre, castigam capacitatea de a ne directiona existenta catre universuri fericite prin exercitarea puterii de a alege.

     Daca ne gandim la un obiectiv, spre exemplu, am putea chiar sa-l reprezentam tinand cont de dinamica lui in timp.

     Evenimentul si ciclul lui ar putea fi figurate ca si o planeta si orbita ei (cercul de culoare verde) iar parcursul nostru poate fi asemanat cu acela al unei comete (01A, 01B sau 01C). Cert este ca, daca evenimentul respectiv prezinta valoare pentru noi, atunci acesta va genera o atractie. Ciudat este faptul ca valoarea poate fi atat pozitiva (eveniment dorit) cat si negativa (eveniment nedorit, de care ne ferim), in al doilea caz forta de atractie fiind practic reprezentata de fenomenul psihologic al profetiilor auto-implinite, prin care ne cream o structura psihologica pe care o tratam ca fiind reala desi ea nu exista la inceput decat in imaginatia noastra, lucru care este indeajuns – insa - incat ea sa devina reala. Rezultatul este in ambele cazuri acelasi – fie “intalnire”, fie (cel putin influenta, deviere de la directia parcursului anterior).

     Daca ne referim la obiective, este posibil sa ajungem indeajuns de aproape de unul dar sa nu reusim sa-l atingem si nici macar sa ne situam pe “orbita” lui - adica sa ne integram in sistemul respectiv si sa ne sincronizam cu ritmurile fenomenului/evenimentului dorit, pentru ca la momentul oportun sa-l putem “intersecta”, sa ni-l putem apropria. Sau este posibil sa-l “interceptam” fie in punctul S1 (odata cu prima sansa), fie sa-l urmarim cu o anumita doza de perseverenta (S1` si S2), fie sa mai asteptam ori sa incurajam un nou ciclu al fenomenului/evenimentului respectiv pentru ca el, de aceasta data, sa ajunga sa ne “intalneasca”. In definitiv, este ca si cum ai conduce nava propriei existente astfel incat sa te intalnesti in spatiu si timp cu un anumit eveniment/fenomen/obiect sau persoana.

     Bineinteles ca se pune problema minimelor schimbari - despre care am scris in primul articol din ipotezele privind Teoria schimbarii (in desen – cu cerc albastru; o asemenea zona ar fi putut fi si in trecut, in punctul 0 spre exemplu) - in cazul in care dorim atingerea obiectivului cu eforturi minime constante, precum si a zonelor critice (figurate cu cercuri rosii) – caz in care corectiile fine de curs sunt absolut necesare pentru succesul demersului (in acest proces un rol deosebit il are feed-back-ul!). In orice caz,

1. important este sa intelegem sistemul din care face obiectivul nostru; care sunt factorii care genereaza si concura la “miscarea” in sistem. In jurul a ce element cheie “orbiteaza” obiectivul nostru (nu ma refer neaparat la un element care tine de noi ci la acel element/ factor/ cauza care genereaza/ intretine obiectul atentiei noastre).

2. in cazul obiectivelor, sa ajungem sa ne situam “pe orbita” cat mai repede posibil, astfel incat - pe partea cea mai apropiata (adica la primul moment oportun) – sa ne intersectam cu obiectivul dorit (aceasta inseamna sa ne organizam activitatea pentru a atinge cel mai important obiectiv in timpul cel mai scurt cu putinta).

3. in cazul in care am ratat obiectivul in zona cea mai apropiata (poate a fost o oportunitate, o ocazie deosebita) mai avem sansa:

•  fie sa traversam orbita si sa ne interceptam obiectivul “pe partea cealalta” (asta inseamna un anumit proces bine pus la punct) – ceea ce inseamna oarecum sa urmarim evenimentul/persoana/obiectul pentru ca la un nou moment optim sa facem manevra de abordare;

• fie sa “asteptam” urmatorul ciclu, pentru ca respectivul eveniment dorit sa reapara in viata noastra. (In natura, si bineinteles si in sistemul care ne intereseaza pe noi, exista o ciclicitate – in acest caz trebuie sa intelegem natura sistemului pentru a putea deduce date importante despre ciclicitatea sistemului respectiv).

Observam mai multe lucruri:

- in primul rand, faptul ca poti ajunge “pe orbita” inainte sau dupa momentul in care obiectivul a devenit realizabil/materializabil;

- exista posibilitatea ca unele obiective sa se realizeze in momentul si doar pentru ca ajungi pe orbita respectiva;

- exista doua momente importante in ce priveste devierea de la directia initiala 1. prima schimbare care poate fi ori direct catre obiectiv, cu efort ridicat (efortul minim ar fi fost in punctul 0), ori tangent la sistemul obiectivului    2. o a doua schimbare, de la directia tangenta catre interceptarea orbitei/obiectivului (e posibil sa si ratezi pentru ca aici e o zona critica);

- cel putin teoretic, exista o a doua sansa pentru orice situatie/aspect al parcursului pe care il facem in viata.

Vezi si articolele:

Teoria schimbarii – ipoteze (I)

Inceputul schimbarii