Ingerii dintre noi

     De aproximativ un an eram in impas cu publicarea unei carti. Are mare importanta pentru mine si m-am zbatut sa gasesc sponsori care sa sprijine finantarea ei. Prea multi bani nu-mi trebuiau, pentru ca era vorba despre un tiraj redus, dar doream sa o public in limba engleza, in State, asa ca aveam nevoie de aproximativ 2000 de Euro. Ce s-a intamplat in tot acest rastimp??

Am scris la 48 sau 49 de companii, banci, fundatii. In cazul in care imi raspundeau, imi urau succes si spuneau ca nu au programe care sa le permita asemenea sponsorizari. Nu mai sunt nici elev, nici student, asa ca nu prea aveau cum sa ma includa in programele lor. Evident, era mai bine ca in loc sa-mi spuna ca nu pot finanta (in intregime) publicarea lucrarii, sa fi participat fiecare cu 50 de euro. Banii s-ar fi adunat incet, incet. Le spuneam acest lucru in memoriu. Oamenii de decizie s-au gandit, probabil, ca s-ar face de ras cu o asemenea sponsorizare. Asa ca au preferat sa sacrifice visul meu pentru orgoliul lor si pentru aparente. Numele organizatiilor respective sunt atat de sonore incat devine clar ca toate campaniile lor (chiar si cele de Responsabilitate Sociala) sunt numai rezultatul unei lacomii pentru vizibilitate si pentru profit, nicidecum al unor valori interiorizate, al respectului fata de concetateni. Ma gandeam ca, daca reusesc sa public cartea, voi scrie pe prima pagina cine m-a sponsorizat iar pe pagina a doua ii voi mentiona pe cei ce nu m-au sponsorizat. E adevarat ca programele pe care le deruleaza au niste reguli pe care trebuie sa le respecte dar, la urma urmei, 100 de lei poti sa-i dai din buzunarul tau de patron, mare director, om politic etc. Desigur, fiecare hotaraste cum sa-si cheltuie banii iar cei ce nu au indeajuns sunt singurii vinovati pentru asta. Totusi, cand spui una, ma astept sa nu faci doar de ochii lumii…  

Cu toate astea, nu m-am lasat. In week-end-ul trecut, mama ma astepta acasa. Voia sa mergem pe la cateva persoane. Si am fost. M-a introdus ba la vechi colegi de scoala care s-au apucat de afaceri, ba la cunostinte mai noi. Am fost cu ea si la patroni pe care nu-i cunosteam decat din vedere. Peste tot, ma sustinea si o simteam. Peste tot, oamenii au spus “Da!”. Intr-un oras mic, in care toti se descurca greu, oamenii nu au mai avut nevoie de memoriu, e-mail-uri, telefoane! M-au ascultat, mi-au intins mana, au cerut contul sau mi-au intins plicul. Si, mai mult, nici nu au vrut ca numele lor sa apara pe undeva; chiar m-au rugat sa pastrez discretia.  Ca sa fii om, nu este nevoie sa ai MBA-uri, studii in strainatate sau cine-stie-cate facultati! Nu-mi ramane decat sa constat rezultatul: 18 milioane de lei vechi in doar 2 ore. Si sunt profund impresionat. Lectia de omenie le este predata marilor patroni, manageri sau oameni politici de catre persoane care se zbat sa mai treaca peste o saptamana. Si reusesc. Si reusesc sa si daruiasca din suflet. Acestor persoane si mamei mele le-am spus “ingeri”. Sunt ingerii dintre noi. Probabil fiecare cunoaste pe cineva la fel…

Leave a Reply