Jurnalism de doi bani

     Astazi, in metrou, spre seara, o doamna citea cu atentie un ziar. Nu stiu ce ziar era, dar involuntar vezi titlurile. Cu litere mari scria: “Oana Frigescu pleaca in vacanta fara Norocel”. Sa-mi fie iertat, dar nu stiu cine este Oana Frigescu! Poate pentru ca nu mai privesc la televizor (toate prostiile de emisiuni). Totusi, din fotografia care insotea articolul, am putut sa-mi dau seama ca Norocel este un caine. Langa fotografie, un citat: “Pentru ca nu are pasaport, Norocel va ramane acasa. Il las in grija parintilor mei”. Semna Oana Frigescu.

Scandalos! Este stupefiant! Nu pot decat sa constat pentru a mia oara un lucru trist: societatea musteste de superficialitate. Cum sa ne asteptam sa ne mearga mai bine cand, in loc sa muncim inteligent, in loc sa ne dezvoltam ca personalitate sub diferite fatete ale existentei noastre, ”consumam” prostia care colcaie in jurul nostru, “stirile” despre crime si violuri (sau despre “vedete”), filme pe banda rulanta si zgomot (nu muzica!). Incotro vom ajunge daca puii de om vor continua sa priveasca desene animate in care de doua ori pe minut auzi spunandu-se “Am sa te omor!” si vezi roboti batandu-se?

Dar ne plangem. Inconstienti de gravitatea faptelor si a consecintelor. Iresponsabili. Cat despre “jurnalisti” ce sa mai spunem?? Cred ca de maine am sa incep sa ascult Radio Romania Actualitati, ca doar acolo mai poti sa afli o stire adevarata. In rest, peste tot, jurnalisti de doi bani! Cu scoala sau fara. Ti se face si greata. :(

Trimite unui prieten




Trimite unui prieten

6 Responses to “Jurnalism de doi bani”

  1. Ovidiu Miron Says:

    E un spectacol grotesc! Ai dreptate, Octav. Lucrurile negative au ocupat TV-ul. Si oamenii s-au lasat prinsi in aceasta adevarata captivitate.

  2. Ovidiu Miron Says:

    Si nu doar TV-ul. E vorba, asa cum ai spus si despre ziare. Si despre intreaga mass-media.

  3. Junior Says:

    Bine zis. Imi vine sa-mi trag palme la cate ore le-am irosit cu prostii de astea, in ziare, la tv sau pe net. Ca rezultat devinim mai saraci si mai prosti in fiecare zi.
    Schimbarea pe care o vrei sa o vezi in lume ar trebui sa vina de la tine, nu? De aceea, incepand de maine, eu am sa renunt la orice lucru care ma impiedica sa-mi indeplinesc misiunea pe pamant. Am sa renunt la orice forma de distractie: internet, TV, radio, ziare, muzica, filme, intenet, telefon mobil, alcool, alimentatie proasta.
    O zi buna.

  4. Andrei Says:

    Acum, ca ati postat aceste randuri in care vorbiti despre Oana Frigescu ati aflat cine este? O simpla cautare pe google.com va mai tempera aplombul vituperant. Ciudat este ca sunteti barbat si nu ati urmarit deloc TVR1 in perioada campionatului.
    O cunosc pe Oana inca din liceu si este o prezenta extrem de fermecatoare si stilata, dovedind o instruire invidiabila.
    O bila neagra din partea mea, ca nu sunteti bine informat inainte sa etichetati o persoana.

  5. evzvgpbz Says:

    evzvgpbz…

    evzvgpbz…

  6. Octav Dafinoiu Says:

    Junior, succes in ceea ce ti-ai propus! Dar trebuie sa stii ca este greu! Obiceiurile neproductive vor trebui inlocuite cu altele productive!! Daca reusesti, in trei-cinci ani poti sa savurezi primele succese notabile in domeniul care te pasioneaza!

    Andrei, multumesc pentru bila neagra! Atentie insa, pe Oana Frigescu nu am etichetat-o in nici un fel! Chiar mi-am cerut iertare ca nu stiu cine este! Indiferent de asta, cred ca articolul din ziar referitor la ea este un fel de “hai sa vorbim ca sa spunem ceva!”. Putea sa aiba ceva mai bun de spus. Probabil ca este vorba despre o vina impartita: a ei si a jurnalistului. Apoi, mai presus de acestea, este vinovat cititorul care accepta lucruri fara sens.

    Este adevarat ca nu prea am reusit sa privesc meciurile de la Campionatul European de Fotbal. Doar partial meciurile nationalei Romaniei. Consider insa ca am castigat mai mult din munca depusa. Fiecare este liber sa-si stabileasca prioritatile. La 60 de ani, nu-mi va folosi regretul ca mi-am pierdut viata in fata televizorului! Ar fi in zadar! Asa ca nu las sa se intample asa ceva, desi sunt mare amator de filme bune si documentare! De aproximativ 10-11 ani, am reusit sa-mi schimb stilul intr-unul mai productiv. Si inca mai am de lucrat! The future belongs to the learners!!!

Leave a Reply