Astazi dimineata am avut cea mai ciudata interactiune.

Zi frumoasa, trezit devreme. E super sa merg pe jos, imi spun. Plec. In drum spre munca, am intalnit una dintre colegele de birou la Plaza Romania, ea stand in imediata apropiere. Ea cu castile in urechi, eu cu castile in urechi.
- Buna dimineata!
- Buna dimineata!
- Muzica? o intreb.
- Nu, radio.
Facem cativa pasi, ea butoneaza telefonul, eu rad de glumele lui Dobrovolschi, Craioveanu si Ciuclaru. Ne oprim (ea pentru ca-l asteapta pe Laur cu masina, eu pentru ca m-am hotarat brusc sa merg si eu cu ei). Incerc sa-i spun care era faza haioasa, iar ea-mi spune ca nu ma aude.
- “Ascult si eu” adauga ea.
- “Guerilla?” o intreb.
- Nu.

Cineva ne claxoneaza. Este Laur. Urcam in masina si plecam. Incepem sa povestim de Twilight Eclipse pe care l-am vazut cu totii aseara si sa radem de reactia fetelor din sala atunci cand a aparut Jacob fara tricou…

Este interactiune pentru ca nu se poate spune ca nu am interactionat. Este sociala in primul rand pentru ca a avut loc intr-un context social. Dar e ciudata pentru ca, desi nonverbal a existat comunicare, cuvintele schimbate au fost foarte putine, intre oameni care se cunosc relativ bine (fiind colegi de birou). Fiecare asculta postul de radio preferat, separat, fara sa vrea sa schimbe prea multe cuvinte cu celalalt. Doua persoane care se cunosteau si stateau una langa cealalta, dar se comportau practic ca doi straini.

…si ma gandesc ca din ce in ce mai multe persoane se inchid in universul oferit de castile de la telefonul mobil, sau de la mp 3 player. Deci ne instrainam din ce in ce mai mult! Foarte trist!