Empower Live: Pre-text pentru gandire

Ieri a fost a doua intalnire Empower Live si prima mea prezentare. :)

Subiectul a fost o surpriza pentru toti cei prezenti, atat pentru ca se asteptau la un workshop de creativitate, cat si pentru ca modelul de problem solving pe care l-am prezentat a fost 100% original. Spatiul pe care ni l-au pus la dispozitie cei de la British Council a fost aproape plin, ceea ce a fost o surpriza placuta pentru mine.

Am discutat despre chei! :) Chei-chei si chei-solutii. Cuvantul de ordine a fost “analogie”. 

Cei prezenti vor primi prezentarea pe mail, ceilalti vor primi ceva mai mult – un material mai amplu si mai bine organizat (am mai adaugat un proiect la cele de anul acesta!).

Feed-back-ul a fost imbucurator si incurajator, majoritatea persoanelor considerand prezentarea interesanta si deschizatoare de perspective noi asupra diverselor situatii-problema.

Multumim mult, British Council!


Discover the Nicest Thing!

:)

Cateodata, intru pe trafic.ro si vad pe cine mi-a harazit Zeul Numar de vizitatori drept vecini. Vecinul Deasupra si Vecinul Dedesubt. Afli, arunci o privire intr-o viata, daca ai mai multa rabdare – cunosti. Dupa cum iti e starea de spirit si dupa cat timp ai. Oricum, probabil ca nu ai sa-i mai intalnesti (in “trafic”) si nu ai sa-i intalnesti vreodata (in persoana). It`s only one time…one minute… one look.

In seara aceasta a fost cu totul deosebit! Eu, vecin cu Denisa. :) “Denisa contra Frantei” …inca nu am inteles de ce. Dar sentimentul imi este familiar. (Prietenii stiu de ce!)

Am citit despre castelele de pe Valea Loirei, am admirat fotografiile deosebite si am citit profilul autoarei. Hmmmm! Interesant! (Pacat ca e casatorita! :) ) Dar imediat ce am dat un click pe clip-ul audio de la profilul ei, mi-am dat seama ca devenisem foarte, foarte bogat. Si nu mi-a mai parut rau ca picasem dedesubt si la propriu si la figurat. :)

Iar ca sa fiu si mai bogat, impartasesc. Impartasesc ceea ce am descoperit:

…the nicest thing!

Iti multumesc, Denisa “Deasupra”! :) Iti doresc ca literele, cuvintele si castelele sa-ti aduca  fericire in suflet!


Site-ul GSP hackuit – Gazeta Sporturilor se autoflageleaza pentru trafic

Site-ul Gazetei Sporturilor a fost atacat de hackeri

Am aflat in urma cu 10 minute ca site-ul GSP a fost hackuit. Am intrat.

Te intampina un mesaj scris cu flacari: GSP hacked!

Mai jos, aflam ca site-ul a fost atacat pentru ca “este principala sursa de informare a microbistilor romani”! :)

Gazeta Sporturilor - site hackuit. GSP hacked

Imi cam miroase a campanie desteapta de comunicare! Asta dupa ce, aseara, singurul titlu care mi-a atras atentia din folderul Spam al mail-ului meu de pe Yahoo  a fost cel al Gazetei Sporturilor: “Cine-s autorii mesajului anonim?” E-mail-ul a facut parte din etapa de teasing. Dupa cum se poate observa, a fost si singurul pe care l-am deschis (l-am si pastrat pentru a-l putea folosi ca exemplu!). Erau chiar mai multe mesaje de la GSP, dar le-am sters.

Titlul e-mail-ului: “Cine-s autorii mesajului anonim?” Sender: Gazeta Sorturilor”

Revenim la site-ul GSP. Privim title page: “Noua ne pasa de sport. Poate prea mult!”

Site-ul Gazetei Sporturilor a fost atacat de hackeri

“Gata cu scandalurile, gata cu falsii eroi!” Nu-i asa ca ne-am saturat?!? Te-ai saturat de tot ce se intampla in sport, poate si in alte domenii? M-am saturat si eu ( :) nu prea am timp de asa ceva, dar m-am saturat sa tot aud vorbindu-se numai despre spagi, arbitri, coruptie, Mircea Sandu, FRF si alte asemenea chestiuni…). Deci mesajul se “lipeste” undeva. Vine in intampinarea celor care il recepteaza; creeaza aderenta. Este timpul sa schimbam ceva?? Este, normal!! A fost dintotdeauna si tot asa o sa fie si de-acum incolo. :)

Cu ce ramane vizitatorul site-ului GSP??  Exact cu aceste mesaje: “este principala sursa de informare a microbistilor romani”, “Noua ne pasa de sport. Poate prea mul!”, “Gata cu scandalurile!”, “E timpul sa schimbam ceva!”. Cine castiga?? Evident GSP-ul si intregul trust media. Intai de toate, vestea o sa circule pe Internet cu o viteza uimitoare. Apoi, precis o sa se mentioneze la Observator Antena 1 si in celelate programe de stiri ca site-ul GSP a fost atacat de hackeri. Cu putin noroc, si alte posturi de radio si TV vor include stirea in programele lor. Cat valoreaza rolul de victima jucat de GSP pentru cateva zeci de minute? Raspuns: probabil vreun milion de euro sau mai mult – atat cat va valora “publicitatea” facuta pe toate canalele media. Ora este foarte bine aleasa; cine se pricepe putin la e-marketing stie ca se inregistreaza varfuri de trafic in ora respectiva. S-a mizat pe faptul ca lumea va da mesaje, sau chiar mass-uri, pe Messenger. Eu, unul, chiar asa am aflat. Si apoi s-a mai mizat pe explozia din blogosfera (lucru care s-a si intamplat).

OK! Cineva acolo gandeste serios PR-ul si Advertising-ul. Parca vad si directorul de marketing frecandu-si mainile. Vor veni banii! :)

E prea “bine facut” totul, prea regizat. Cu scrisori anonime ca in filmele cu killeri. :)

Scrisoarea anonima afisata pe site-ul atacat de hackeri al Gazetei Sporturilor. GSP hacked

Evident, GSP-ul mai are la dispozitie ca poimaine, dupa ce maine va relata pe larg evenimentul (nici nu-l pot numi “incident”), sa scoata la iveala totul; ceva de genul – a fost o campanie Gazeta Sporturilor pentru un sport mai curat. Nu este neaparat ca tocmai redactorii sa fi facut “scrisorile catre Dragomir si Sandu”, sau sa fi “vopsit masinile fotbalistilor”. Pot fi chiar suporteri. Intr-o scena regizata. Vineri se anunta planul! :)


Pur si simplu coplesitor!

Peter Paul Rubens – Consecintele Razboiului/ Ororile Razboiului

Doi buni prieteni de-ai mei, sot si sotie, au muncit cca 4-5 luni la o capodopera. Uneori chiar si 16-18 ore pe zi. Lucrarea iti taie rasuflarea, fara nicio exagerare! Este vorba despre o reproducere libera dupa lucrarea lui Peter Paul Rubens – “Consecintele Razboiului” (cunoscuta si sub numele de “Ororile Razboiului”), din anii 1637-1638.

Ororile Razboiului - Reproducere libera dupa P.P. Rubens by Cristina Ciutacu

Tempera cu ou

Daca originalul este pictat in ulei si are marimea de 206×342 cm, fiind una dintre cele mai mari lucrari ale lui Rubens, reproducerea romaneasca a celebrei lucrari este o pictura in pigment cu ou – cea mai veche si mai dificila tehnica de pictura clasica – si are o marime de 215×354 cm. Pictorii romani care sa aiba iscusinta necesara de a crea asa ceva ar putea fi numarati pe degetele de la o mana, iar tehnica in care a fost lucrata opera este una extrem de dificila si veche. Printre alti mari pictori care au folosit-o, in afara de Rubens, a fost si Leonardo da Vinci. O trecere de la o nuanta la alta a culorii poate necesita zeci de straturi in doar cativa centimetri liniari.

Initial facuta la comanda, pentru o persoana din Statele Unite, lucrarea talentatilor artisti romani nu a mai ajuns la destinatar, acesta fiind afectat serios de criza financiara si neputand sa-si mai permita sa o plateasca.

Si povestea artistilor iti taie rasuflarea… despre munca titanica, despre stilurile folosite in redarea personajelor, despre greutatile financiare, despre persoane care nu cunosc valoarea lucrarii…
Poate ca ar fi nimerit ca, din aceasta perspectiva, lucrarea sa se numeasca “Ororile crizei”. (Originalul era o replica la o alta pictura de-a aceluiasi autor, alegoria “Binecuvantarea Pacii”. In “Ororile Razboiului” este infatisata alegoric suferinta artelor in perioada razboiului.) Criza ucide nu numai artele, nevoia de frumos, ci si putinul bun simt pe care il mai aveau oamenii de astazi. Sau poate doar la noi este asa… :(

Ca sa va puteti da seama de proportiile lucrarii, iat-o avand-o in partea stanga pe talentata artista Cristina Ciutacu - cu peste 15 ani de experienta in special pe restaurarea operelor de arta (domeniu in care detine un portofoliu impresionant), care s-a autodepasit lasand in urma o asemenea panza. Performanta este cu atat mai mare cu cat artista a reusit sa redea in tempera cu ou, profunzimea medium-urilor de ulei pe care le folosea Rubens. (Lucrarea originala este una de referinta in ceea ce priveste rafinamentul detaliilor si profunzimea planurilor - pictura in ulei permitand asemenea realizari. Totusi, iata ca, dupa mai mult de 350 de ani, niste maini talentate au reusit aceleasi performante cu o tehnica mult mai saraca in potential si mult mai grea!) Mai mult decat atat, desi lucrarea a fost facuta dupa o imagine de marimea unei vederi, reuseste sa pastreze extrem de fidel detaliile si sa aduca o stralucire aparte.

Reproducere libera dupa Ororile Razboiului - PP Rubens de Cristina Ciutacu. Proportii.

Lucrarea este de vanzare. Daca va intereseaza, astept sa-mi scrieti la octav@octavdafinoiu.ro

Mai jos poate fi admirat si originalul.

Peter Paul Rubens - Consecintele Razboiului (Ororile Razboiului) 1637-1638


Empower.ro a implinit un an

:)

Cu un an in urma scriam primul meu articol pe Empower.ro. Chiar nu stiu cum au trecut 52 de saptamani si imi si venea greu sa cred acest lucru in momentul in care Ionut anuntase vestea. Asa ca a trebuit sa numar articolele proprii de pe Empower. Au iesit doar 40 (semn ca am chiulit cateva saptamani bune), insa data primului articol este 13 Mai 2008. Concluzia: tocmai s-a incheiat unul dintre cei mai fructuosi ani din viata mea, iar acest proiect este dovada vie ca (numai) in parteneriat se pot realiza lucruri cu adevarat semnificative.

Ce inseamna Empower.ro in cifre dupa un an, se poate vedea aici.

Iar acesta nu este decat inceputul! E loc de crescut, nu gluma. :) Macar de 1000 de ori.

Multumesc, Ionut! Multumesc, Andrei! Multumesc tuturor colegilor mei rezidenti - Ovidiu, Raluca, Daniela, Marius, Luca, Delia – si tuturor celorlalti autori invitati, pentru privilegiul de a fi parte dintr-o asemenea echipa! Tot ce imi doresc este sa putem aduce schimbari benefice in vietile a cat mai multi oameni.


Planul de dezvoltare personala – sinteza plus alte surprize

Pentru tine, cel/cea care doresti sa-ti faci un plan de viata si care esti preocupat(a) de dezvoltarea personala continua, am o surpriza! Aceasta pentru ca astazi e o zi speciala pentru mine.

Vei gasi mai jos link-ul catre un material de 21 de pagini in care vorbesc despre:

- atitudinea potrivita pentru a reusi,
- valorificarea esecului,
- puterea perseverentei,
- cum incepe schimbarea,
- teoria schimbarii,
- planificarea dezvoltarii personale,
- descatusarea potentialului creativ.

Daca ai rabdarea sa descoperi, vei intelege cum capata semnificatie lucrurile si despre cat de importanta este atitudinea. Vei afla despre omul care a rupt barierele timpului si mortii. Vei afla despre masele critice si cum reusesc ele sa schimbe sistemul. De asemenea, vei afla care sunt cauza, motorul si combustibilul schimbarii. Vei fi una dintre putinele persoane caruia ii spun Principiul minimei schimbari si vei afla cum poti directiona schimbarea. Vei invata cum sa iti planifici dezvoltarea personala, cum sa faci un plan de viata (materiale sinteza a articolelor de pe site). Vei mai primi 3 chei pentru descatusarea potentialului creativ si un bonus. Bonus-ul consta intr-un tool cu totul original, izvorat din experienta personala, care te va ajuta sa eviti greselile in fixarea obiectivelor.

Documentul este intitulat “Depaseste criza personala!” si a luat nastere ca raspuns la cererea lui Ionut Ciurea de pe www.empower.ro pentru un material in care sa atac, din perspectiva proprie, acest subiect despre care auzi tot mai des astazi – criza. Vei gasi si bonus-ul de doua pagini la sfarsitul lui.

Te provoc la timp pentru tine, analiza si intrebari, clarificari si decizii, planuri si actiune!
Te provoc sa fii tu, cel unic, tu – cel real, inzestrat ca nimeni altcineva! 
Te provoc sa reusesti lucrurile mari la care te gandesti!

Descarca de aici si aplica !Succes!

Simte-te liber sa daruiesti si prietenilor tai link-ul acesta


Impresii dupa ziua I de conferinte la Olimpiadele Comunicarii

Dupa-amiaza zilei de Luni mi-am rezervat-o pentru conferintele de la Olimpiadele Comunicarii. Simteam amar regretul ca anul trecut nu am putut sa ajung, asa ca trebuia sa indrept ceva in aceasta privinta.

Locatie foarte buna, speakeri de la care poti sa inveti, atmosfera foarte buna.

Cam asa as concluziona cele doua conferinte la care am fost prezent – “Managerii despre CSR: ce mai inseamna responsabilitatea intr-o perioada de criza?” si “Cele mai eficiente metode de a comunica prin new media”.

Cu ce am ramas:

- placerea de a o asculta pe Dna Mona Nicolici impartasind din experienta dansei pe linie de CSR la Petrom;
- surpriza (deosebit de placuta!) de a afla ca se face CSR fara sa faci tam-tam in media   – Alexandru Badulescu (Western Union);
- convingerea ca specialistii in comunicare din cadrul companiilor producatoare de tigarete sunt unsi cu toate alifiile (la cele doua intrebari pe care le-am adresat, Neil Coupland – JTI Romania a parut ca nu intelege o intrebare si a evitat-o pe cea de-a doua; a doua era chiar delicata si se referea la teoria ca mentiunile de tipul “Fumatul poate sa ucida!” imping – de fapt – catre consum.)
- o prezentare cu charisma, marca Bobby Voicu;
- un exemplu despre cum sa NU faci o prezentare (cred ca Diana Dragomir de la Inpolitics Media a simtit o rusine mare cat un monument!). Sub nicio forma nu citesti de pe slide-uri si, recomandabil, nu scrii mai mult de 6-8 cuvinte pe slide!
- o prezentare fundamentata stiintific de la Madalin Matica – DotCommerce.

Felicitari organizatorilor!

Ah, si inca ceva! Intrebat cum a reusit, Bobby Voicu a pus succesul sau pe seama norocului. Evident, nu se referea la noroc de la inceputul blogurilor pana in prezent, ci doar la faptul ca acum 4-5 ani a simtit un impuls, care s-a dovedit deosebit de inspirat, de a scrie pe blog. Asa cum a completat Alin Zainescu pentru Bobby, in spatele succesului s-au aflat consecventa si multa munca.


More ...